Biserica-PARINTELE MELCHISEDEC, STARETUL MAN. PUTNA: “Avem nevoie de multa rugaciune si priveghere! Neamul si omenirea intreaga gem, dorind rugaciunea!"

“Sa nu neglijam Psaltirea si rugaciunea Doamne, Iisuse!”.

“Iadul este cea mai mare durere a lui Dumnezeu”

“Aceasta sa fie icoana casei sufletului nostru: bunatatea si dragostea fata de aproapele“.

“La demnitate va indemn, la a fi demni de numele pe care il purtam”.

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh! Amin!

Preacuviosi parinti, iubiti credinciosi, am rostit de vreo cateva ori impreuna rugaciunea Tatal nostru si am spus Preabunului nostru Mantuitor “… si ne iarta noua gresalele noastre precum si noi iertam gresitilor nostri”. Este fapta cea mai buna. Am auzit si in Evanghelia care s-a citit la Duminica Lasatului sec ca daca nu vom ierta oamenilor greselile lor nici Tatal nostru cel ceresc nu va ierta greselile noastre. Deci suntem datori sa iertam.

Bine, eu iert. Dar cand am eu siguranta ca sunt iertat de pacatele mele? Siguranta iertarii de pacatele mele o primesc atunci cand merg in fata duhovnicului si primesc dezlegarea pentru pacatele pe care le-am marturisit. Va amintiti, Hristos dupa Inviere a venit si a dat apostolilor Pacea. A intrat prin usile incuiate, cand nu era Toma de fata si a dat puterea de a ierta, de a lega si de a dezlega. A suflat asupra lor si a zis: “Luati Duh Sfant, carora le veti ierta pacatele se vor ierta lor si carora le veti tine, tinute vor fi”. Acesta putere s-a dat preotilor slujitori, ierarhilor. [Mai intai] apostolilor si de atunci, de la apostoli pana in zilele noastre, slujitorilor Bisericii. Si aceasta putere de a ierta o avem pana in ziua de astazi. Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca maret este preotul in fata Sfantului Jertfelnic, maret este preotul atunci cand savarseste lucrarea cea dumnezeiasca, dar si mai maret si mai inaltator este atunci cand este asezat pe scaunul de spovedanie si cand, in scaunul de spovedanie, Stapanul asculta pe rob. Caci cand preotul zice “Te iert si te dezleg”, in acelasi timp esti iertat si dezlegat [de Dumnezeu Insusi].

Ca sa fim iertati si dezlegati de pacatele noastre e nevoie numai de post, oare? Oare e nevoie numai de rugaciune? E nevoie si de acestea, dar este nevoie si de o cainta sincera. Parerea de rau este prima conditie de care avem nevoie atunci cand mergem la Taina Spovedaniei.Caci de gresit, gresim toti. Cine nu greseste? Mantuitorul Hristos, amintiti-va, candva, vine la el o femeie prinsa in pacat, si au intrebat pe Iisus: “Ce este de facut cu ea”? Si Iisus, aplecat, scria pe nisip. Si ei au plecat unul cate unul. Parintii  pun intrebarea: ce scria Iisus pe nisip?, caci nu ni s-a pastrat. Parintii spun ca ar fi scris pacatele acelora care o invinuiau pe femeie ca a savarsit pacat…

Ei bine, toti gresim. Si in mod deosebit crestinul nostru nu pazeste haina cea curata a botezului. Caci botezul il primim atunci cand suntem mici, si bine este, si dupa randuiala este. Si dupa randuiala Sfintei Scripturi – nu dupa cum invata si spun unii care s-au departat de dreapta credinta ca nu ar fi nevoie de botez cand esti mic, ci mai tarziu, cand esti matur. Ei bine, botezul l-am primit. Dar chiar daca ne intinam haina Botezului, avem Taina Pocaintei. Avem Taina aceasta a Spovedaniei unita cu marturisirea sincera a pacatelor. Caci mai intai de toate, atunci cand ne hotaram ca sa schimbam viata noastra, ne hotaram ca sa rupem cu pacatul, sa schimbam ceva inauntrul nostru si sa ne unim cu Hristos, fiindca pacatul ne uneste cu diavolul… Am amintit zilele acestea de patimi, ca fiecare patima isi are demonul ei. Si omul cand este stapanit de o patima este stapanit pur si simplu de demonul respectiv, al patimii care-l stapaneste.

Ei bine, prima data trebuie sa ne alegem un duhovnic, in fata caruia sa ne marturisim sincer pacatele si apoi marturisirea sincera a pacatului. Niciodata nu trebuie spus pacatul cu jumatate de masura, sau sa dai vina pe cineva, sau sa spui ca diavolul te-a impins ca eu sa savarsesti pacatul. Nu, ci vina trebuie sa ti-o asumi, sa ne asumam vina pacatului: “Eu sunt de vina!”.

Un parinte, cand era inchis in temnitele comuniste, si cand primea bataie si lovituri de la cei care-l loveau pe nedrept, permanent gandea in felul acesta si zicea: “Pentru pacatele mele el se comporta astfel”. Avea o smerenie, o umilinta adanca.

Ei bine, a ne invinui pe noi si a ne recunoaste pacatul, a ne recunoaste vina, este primul pas pe care trebuie sa-l facem: marturisirea sincera de care avem nevoie. Apoi mergem si ne marturisim pacatul. Spune Sfantul Ioan Damaschin: Pacatul se infaptuieste usor, dar greu se marturiseste. Greu se marturiseste, caci ce i-a strecurat diavolul omului? Mandria si inchipuirea. I-a strecurat in minte mandria si inchipuirea si foarte greu omul se smereste, se pleaca, isi recunoaste vina. Si de aceea cauta de multe ori, si asta ati vazut-o si dumneavoastra si o vedem fiecare dintre noi cum cautam sa ne indreptatim sau sa spunem pacatul imbracat in haine frumoase, ca nu cumva sa ne smerim prea mult. Ii dam un vesmant pacatului, asa, ca nu cumva sa ne smerim prea mult, ca nu cumva sa se vada adevarata fata a noastra.

Ei bine, am marturisit pacatul. Apoi, dupa ce l-am marturisit, sincer, dupa ce l-am spovedit, primim o povata, primim un sfat, primim un canon. Dupa ce am primit canonul respectiv, trebuie sa ma ingrijesc ca sa-l implinesc., primesc dezlegarea si cand preotul zice “te iert si te dezleg”, atunci si Stapanul cel ceresc, sus in Ceruri, iarta si dezleaga.

Apoi trebuie sa am grija ca sa nu ma intorc la pacat. Si ca sa nu te intorci la pacat trebuie sa indeplinesti prima conditie de care am amintit:marturisirea sincera si ferma. Cine se intoarce la pacat este ca inca nu s-a marturisit sincer si nu a fost ferm in a nu se mai intoarce la pacat. Cum ne spun Parintii: mai bine sa mor decat sa ma mai intorc la pacat, decat sa mai fac pacatul acela. In Apocalipsa gasim scris caHristos pe cei caldicei ii va departa de langa El. In Apocalipsa deci se spune clar: “Scuipa-voi din gura Mea pe cei caldicei”, pe cei care nu sunt nici reci si nici fierbinti. Adica fata de Dumnezeu trebuie sa fim fierbinti.

Am zis in zilele aceste ca trebuie sa fim gasiti in stare de fii. Un fiu adevarat se straduieste ca permanent sa placa parintelui sau. Un fiu adevarat cauta ca niciodata sa nu-l supere pe parintele sau. Care dintre noi ne-ar conveni ca sa ne supere fiii duhovnicesti sau fiii nostri trupesti? Care ar dori sa nu-l asculte fiul sau sau fiica sa? Fiecare dintre dumneavoastra va doriti lucrul acesta: ca acestia, copiii, sa va dea ascultare intru toate.

Ei bine, daca noi dorim lucrul acesta, daca noi avem acest simtamant cu atat mai mult Parintele cel ceresc doreste ca noi sa-L ascultam pe El, pentru ca El este Parintele cel bun. El niciodata nu se manie pe noi, niciodata nu se tulbura pe noi, niciodata nu-Si intoarce fata Sa de la noi. Ci permanent ne asteapta cu bratele deschise, spunand:“Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi”. Eu va voi odihni, Eu va voi da voua odihna. Cat de frumos este sa primesti odihna de la Dumnezeu, sa te odihnesti! Am amintit zilele aceste despre acea odihna in Dumnezeu: tu sa te odihnesti in Dumnezeu si Dumnezeu sa se odihneasca in tine.

Suntem, iubitii mei, la sfarsitul celei de a treia zi de Canon, zi de post aspru pentru fiecare crestin din biserica noastra. Ne-am ostenit, ne-am trudit fiecare dintre noi, dupa a lui putere, dupa a lui ravna si dragoste. Fiecare isi va primi plata. Dar nu inceteaza postul si nu inceteaza privegherea cu aceste trei zile. Si nu trebuie sa inceteze postul, privegherea si atentia noastra odata cu incheierea saptamanii acesteia duhovnicesti. Ci trebuie ca fiecare dintre noi de acum in continuare sa luam aminte, sa ne innoim pe noi insine, sa ne impodobim casa sufletului nostru.

Cand ne spovedim, dragii mei, ne curatim casa sufletului, o curatim de pacat, o varuim, e ca si cum am tencui, ca si cum am varui o camara, o camera, casa in care locuim. Ei bine, dupa aceea o impodobesti. Iti pui in casa si masa si scaune, si covoare pe pereti, si icoane. Ei bine, asa este si cu sufletul. Ti-ai marturisit pacatele, te-ai curati de pacat, impodobeste-ti casa dupa aceea, impodobeste-ti casa sufletului tau. Cu ce? Cu rugaciunea, in primul rand.

Avem nevoie, dragii mei, de multa rugaciune. Avem nevoie de multa priveghere. Neamul si tara [gem], omenirea intreaga geme, dorind rugaciunea. Geme sub povara pacatului si doreste eliberarea de pacat si doreste ca sa fie cat mai multi rugatori pe pamant. E nevoie de rugatori, e nevoie de priveghetori, de cei care sa privegheze, care sa ia aminte la viata lor. E nevoie de asa ceva. Caci pentru aceasta am fost ziditi, pentru aceasta am fost lasati de Dumnezeu. Nu suntem ziditi de Dumnezeu ca sa fim departati de la fata Lui. Nu suntem ziditi de Dumnezeu ca sa fim osanditi. Nu iadul este destinul nostru. Nu iadul este acela in care trebuie sa ajunga fiecare suflet. Nu! Ci suntem ziditi pentru a fi cu Dumnezeu, pentru a ne intoarce la Dumnezeu. Pentru a trai frumos aici, pentru a duce o viata demna aici si pentru a fi in vesnicie cu El, cu Stapanul.

Iadul este cea mai mare durere a lui Dumnezeu si durerea I-o cream fiecare dintre noi cand nu vrem ca sa ne indreptam. Un om care moare nespovedit, neimpartasit, acela este greu pentru el. Unul care-si pune capat zilelor, Doamne fere` de asa ceva, este iarasi un lucru foarte greu. Si, vedeti dumneavoastra ca s-au inmultit acestia. De ce? Pentru ca s-a imputinat credinta. Omul nu mai crede, omul nu crede in viata de dincolo.

Sa ne intarim in credinta, sa ne intarim in evlavie! Sa impodobim casa sufletului cu rugaciunea, cu smerenia. Apoi cu dragostea, cu blandetea. Sa avem ca icoana in casa milostenia si facerea de bine. Aceasta sa fie icoana casei sufletului nostru: bunatatea si dragostea fata de aproapele. Nimeni sa nu urasca. Sa te straduiesti sa nu urasti nici pe cel care te uraste, nici pe cel care ti-a pricinuit tie cel mai mare rau. Nici pe acela sa nu-l urasti, ci tocmai din contra, sa-l iubesti.

Am spus dumneavoastra zilele acestea: treptele unei scari, ale unui urcus, de care trebuie sa tinem cont in relatia noastra cu cel care ar avea ceva cu noi. Vi le amintesc si acum. Prima data: sa nu ripostezi. Cand cineva te injura, te blesteama, treci pe drum si auzi ca cineva ti-a zis ceva de rau, te vorbeste de rau vecinul sau vecina, ei bine, nu lua aminte. Sa nu ripostezi, sa nu raspunzi cu aceeasi moneda, sa nu dai prilej. Al doilea: sa te rogi pentru acela. Al treilea lucru: sa-l iubesti, sa nu-l urasti. Si al patrulea sa zici: “Slava Tie Doamne, pentru toate!”

Ei bine, fratilor, sa ne impodobim casa noastra dupa ce ne-am spovedit, dupa ce ne-am curatit de pacat, dupa ce ne-am marturisit pacatele noastre, cu podoabele acestea. Acestea sa fie hainele cu care ne imbracam noi, crestinii.

Si, repet, avem nevoie de multa rugaciune. Sa nu neglijam Psaltirea si rugaciunea “Doamne, Iisuse!”. Ati vazut dumneavoastra, s-a pus la indemana prin manastiri si bisericimetanii. Metanii mici de 33 boabe, de 50 de boabe. Pentru ce sunt? Pentru a rosti o rugaciune scurta si frumoasa, buna, care te uneste cu Dumnezeu: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!“. Si zi o data si mai zi o data, si mai zi! Zi jumatate de ora, zi o ora daca poti, dar zi macar acolo un sfert de ora, o jumatate de ora, zi rugaciunea aceasta! Nu-ti fie teama ca nu este numai a monahilor. Nu este rugaciunea aceasta numai obligatia monahilor de a o spune in tot locul si oriunde ar fi, in orice moment. Ci obligatia este a tuturor crestinilor. Apostolul Pavel nu a spus numai pentru monahi “rugati-va neincetat!”, ci absolut pentru toata lumea.

Toti trebuie sa ducem o viata crestina, demna in Hristos. La demnitate va indemn, la a fi demni de numele pe care il purtam. Caci mai intai de toate purtam numele de crestini, suntem crestini. Sa fim si cu fapta crestini! Sa dovedim celor din jur ca suntem milostivi si buni, ca-L avem pe Hristos inauntrul nostru. Ca nu dusmanim, ca nu uram, ca nu bem, ca nu desfranam, si toate celelalte. Ca nu facem relele care sunt pe fata pamantului. Ca stim sa ne oprim de la rele, ca stim, asa cum am spus, sa fim demni, si nu altfel. La aceasta va indemn, dragii mei, la multa demnitate!

Sa ne ajute Bunul Dumnezeu ca sa intelegem ca tot ceea ce am implinit si implinim in perioada aceasta a Postului Mare, e tocmai pentru ca suntem crestini si ca vrem sa fim cu Hristos. Si sa aratam celor din jur ca Hristos este cu noi! Si daca Il avem pe Hristos nu ne este teama de nimic. Si atunci si neamul, si tara, si familia si societatea, si satucul in care eu traiesc si casa in care eu locuiesc sunt binecuvantate de Parintele meu, de Dumnezeul meu, Care m-a iubit, ma iubeste si ma va iubi. Caci diavolul ne-a urat, ne uraste si ne va uri, oricat am asculta de el.Si pe vrajitoarele si ghicitoarele care fac voia diavolului, si care slujesc cu diavolul, si care fac lucrul diavolului, si pe acelea diavolul le uraste, nici pe acelea nu le iubeste. Caci diavolul nu a putut iubi niciodata si nu poate sa iubeasca. De aceea sa fugim de faptele lui, de faptele intunericului.

“Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti prietenii Mei daca veti avea dragoste unii fata de altii”. Tot la Ioan gasim scris: “ca cel ce Ma iubeste implineste poruncile Mele, si va fi iubit de Tatal, si Eu ma voi arata lui”. Auziti: Hristos mi se va arata. De cate ori nu-L simtim, de cate ori nu ni Se arata, mangaindu-ne in necazuri, in incercari, in ispite, in toate. De cate ori Hristos nu ni Se arata si nu este alaturi de noi!

Dar numai atat: sa fim sinceri, cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur, si sa-I slujim Lui cu demnitate, caci El este pentru noi si mama, si tata, si frate, si sora, ba inca ne si slujeste. Nu-L gasim noi oare pe Hristos jertfindu-Se in fiecare Liturghie? Nu auzim noi in fiecare Liturghie: “Luati, mancati, acesta este Trupul Meu, care pentru voi se frange spre iertarea pacatelor”. Nu spre altceva. Nu spre condamnare, nu spre judecata, nu spre osanda.

Cine nu se mantuieste, dragii mei? Cine nu vrea. Numai cine nu vrea, acela nu se mantuieste. Dar cine vrea, se mantuieste. O fapta, cat de mica ar fi, fa-o in numele Lui!

Marturisindu-ne sincer sa mergem mai departe calauziti de mila si de dragostea lui Dumnezeu. Sa nu dam inapoi in postul nostru, in dragostea noastra fata de Dumnezeu. Sa-l iubim pe Dumnezeu! Vrem sa fim fii? Sa aratam ca-L iubim. Sa-L iubim pe Dumnezeu si sa nu urim niciodata pe nimeni. In felul acesta vom arata ca avem dragoste unii fata de altii. Amin! (…)

sursa:razbointrucuvant