Parintele Emilian, Egumen al Manastirii Simonopetras intre anii 1973-2000, a facut ca aceasta perioada sa fie considerata drept una dintre cele mai binecuvantate din istoria moderna a acestui asezamant monahal atonit, gasindu-se sub obladuirea Maicii Domnului si aducand un suflu nou in intreg Sfantul Munte.
Parintele Emilian Simonopetritul, dupa numele de mirean, Alexandru Vapheides s-a nascut in Pireu, in 1934, din parinti evlaviosi, proveniti din Asia Mica. De mic copil a avut in sine dorinta de a se darui lui Dumnezeu, adancindu-se in studiul Scripturii si al Parintilor, precum si in neintrerupta rugaciune a lui Iisus, avand raspunsuri autentice si insuflari dumnezeiesti despre viitorul curs al vietii sale. A studiat la scoala din Simantra Halkidikis, continuand apoi la Nikaia Pireos, unde locuiau parintii, avand rezultate foarte bune. S-a inscris apoi la Facultatea de Drept a Universitatii din Atena, dupa doi ani mutandu-se la Teologie, asa dupa cum ii era asezarea sufleteasca.
A luat licenta in teologie in 1959, dupa care s-a gandit sa se hirotoneasca avand intentia sa devina preot misionar. A discutat aceast fapt impreuna cu un vechi prieten, Anastasie Yiannoulatos, care l-a sfatuit sa se pregateasca pentru aceasta lucrare misionara intr-o manastire. Yiannoulatos i-a spus sa il contacteze pe noul Episcop de Trikala, Dionisie, care era in masura sa il initieze pe tanar in viata moanahala.
Astfel, tanarul Alexandru Vapheides a fost tuns in monahism pe 9 decembrie 1960 primind numele Emilian. Doua zile mai tarziu, a fost hirotonit diacon, si pe 15 augus 1961, a fost hirotonit preot. Apoi a petrecut perioade indelungate de timp la diferite manastiri din regiunea Meteora, episcopul hotarand sa-l stabileasca in Manastirea Sfantul Visarion, la baza muntilor Pind. Aici se pare ca a trecut printr-o criza spirituala, urmata de o experienta religioasa profunda, care l-a transformat radical punandu-si amprenta asupra intregii sale activitati ulterioare.
Ca si convertirea tulburatoare a Sfantului Apostol Pavel, Emilian a devenit in urma acelei experiente un alt om, mult mai energic, dedicat in special revitalizarii vietii monahale. Parintele a fost numit staret la al Manastirii Schimbarii la Fata a Marii Meteore, primind de asemenea responsabilitati aditionale ca predicator si duhovnic diocezan. Aici, parintele Emilian, desi avea probleme de sanatate, inarmat cu multa rabdare, a cultivat neobosit asceza si viata liturgica, privegherea, rugaciunea neintrerupta, studiul scrierilor Parintilor.
A primit de la Dumnezeu darul cuvantului astfel incat prin frumoasele sale predici si cuvantari atragea foarte multi oameni din intreg tinutul. O multime de tineri au inceput sa vina si sa se marturiseasca, parintele daruindu-le timp, lupta, lacrimi, rugaciune. Multi dintre ei au fost interesati de viata monahala sub ascultarea parintelui, primele tunderi in monahism avand loc in 1963. Altele au urmat intr-o succesiune rapida, astfel incat, in scurt timp tanarul staret era in fruntea unei comunitati monastice mari si dinamice. Pe 6 august 1966, Mitropolitul Dionisie l-a imbracat pe Egumenul Emilian in schima mare.
In acea perioada, parintele Emilian a inceput pelerinajele la Sfantul Munte, adunand multa experienta duhovniceasca. Ii cunoaste pe Parintele Paisie si pe Efrem Katounakiotul. Cu parintele Efrem avea sa aiba o relatie duhovniceasca deosebita. Parintele Efrem zicea adesea: "Mi-am gasit povatuitorul, un alt Gheron Iosif, pe parintele Emilian, binecuvantatul…
Presiunea din ce in ce mai crescuta din partea turismului a ingreunat considerabil viata monahala la Meteora, incat, in 1973 staretul, impreuna cu toti monahii si fratii au acceptat invitatia Chinotitei de a repopula Manastirea Simonopetra. Pentru ca Arhimandritul Haralambos, Egumenul de la Simonopetras, murise, iar atributiile sale nu fusesera inca preluate de altcineva, pe 25 noiembrie 1973, vechea obste a Manastirii Simonopetras il alege Egumen pe Gheronda Emilianos, care este intronizat pe 17 decembrie. Instalarea obstii de la Meteora in Sfantul Munte a fost primita cu multe sperante, exemplul fiind urmat si de alte comunitati din afara Sfantului Munte, inmultindu-se, astfel, numarul monahilor aghioriti.
In cele duhovnicesti, Parintele Emilian acorda o deosebita atentie respectului si dragostei fata de monahii batrani, entuziasmului tineresc, daruirii si zelului tinerilor monahi, facand obstea sa infloreasca. Sub conducerea si pastorirea sa, a fost refacut prestigiul si a fost scoasa in evidenta traditia indelungata a acestei Sfinte Manastiri.
Caracterul si sensul tuturor celor intamplate, devin clare numai in lumina experientei care i-a schimbat viata parintelui. Dar ce anume s-a intamplat? Timpul sederii parintelui in Manastirea Sfantul Visarion a fost unul al incercarilor. Putem afirma cu siguranta ca nu a simtit o chemare profunda pentru viata monahala, care pentru el initial a fot vazuta ca treapta spre hirotonie si indeplinirea lucrarii misionare. Era un tanar stralucitor si energic cu un viitor, care nu era intru totul pregatit sa-si petreaca restul zilelor intr-o manastire aflata in decadere di Tesalia. Nu cu mult timp inainte se gandise sa-si continue studiile in Germania. Episcopul insa nu a vrut sa auda de aceasta spunandu-i ca in viitorul apropiat nu o sa plece nicaieri.
Aceasta a fost o perioada dificila marcata de o instrainare treptata, de sentimentul lipsei de sens si, probabil, de dezamagire. A fost urmata insa de un eveniment care avea sa-i transforme radical viata. Ce s-a intamplat? Ucenicul parintelui , Arhiamndritul Elisei a marturisit: "La Manastirea Sfantul Visarion parintele Emilian a avut o revelatie a vietii monastice, mai exact o experienta mistica profunda a luminii dumnezeiesti, care l-a inundat in timpul Sfintei Liturghii. De acum inainte, fiecare Sfanta Liturghie, precedata de o priveghere indelungata, a constituit pentru parintele o sublima experiere a slavei dumnezeiesti.”
Acesta a fost momentul ca a transformat un tanar ieromonah de 27 de ani intr-un duhovnic harismatic, care avea sa-si aduca aportul considerabil in structura si organizarea vietii monahale de la Simonopetras.
Parintele Arhimandrit Emilian este intemeietorul si parintele duhovnicesc al Sfantului Asezamant al Bunei Vestiri, Ormilia din Grecia, o comunitate monahala avand mai mult de 120 de vietuitoare de diferite nationalitati si care depinde de Manastirea Simonopetras. Urmand exemplul Parintilor, care au ajutat pe cei aflati in nevoie si in boala, Parintele Emilian a infiintat in 1982, in apropierea Metocului Buneivestiri de la Ormilia, Centrul de asistenta sociala si duhovniceasca “Panagia Filanthropini”, mostenire a vrednicului de pomenire capitan Ioan Hagipateras, functionand sub epitropia si cu ajutorul obstii de maici de la Ormilia, ca un prinos adus credinciosilor din regiune. De asemenea, au fost restabilite unele metocuri ale manastirii Simonos Petras, inclusiv trei noi metocuri in Franta.
O deosebita preocupare si grija a aratat fata de strainii de credinta care se aflau in cautare; pe multi dintre ei i-a catehizat, botezat ori tuns intru monahism. Printre ei, amintim pe Arhimandritul Placide Deseille si pe Parintele Ilie Ragot, impreuna cu obstile lor: in perioada 1979-1984, cu randuiala si sprijinul sau, au luat nastere cele trei metoace din Franta: cel de monahi, al Sfantului Antonie, si cele de maici, al Sfantului Acoperamant si al Schimbarii la Fata, pepiniere ale monahismului ortodox in Apus.
Incepand cu 1980, se deplaseaza adesea la metoacele din Franta, pentru a indrepta si intari noile comunitati. In acea perioada il cunoaste pe Gheronda Sofronie de la Essex, cu care va avea o relatie duhovniceasca foarte stransa; in 1988, participa la canonizarea Cuviosului Siluan, iar in 1993, cu putin inainte de adormirea lui Gheronda Sofronie, au o ultima intrevedere.
Incepand cu anul 1995, inrautatirea continua a starii de sanatate a Parintelui Emilianos l-a indepartat treptat de la indatoririle de egumen, de Manastirea pe care-o iubea si de Sfantul Munte. In anul 2000 a predat egumenia Sfintei Manastiri Simonopetras arhimandritului Elisei, actualul egumen si continuatorul lucrarii incepute de Gheronda Emilianos, retragandu-se la Metocul din Ormilia.
Inregistrarea tuturor catehezelor si omiliilor a fost preluata de obstea de maici de la Metocul Ormilia, din anul 1995 incepand sa fie publicate in colectia “Cateheze si cuvantari”. Cele cinci volume sunt traduse integral in limba franceza si in limba sarba. Traduceri partiale ale acestor lucrari exista si in limba engleza, romana si rusa.
Doua antologii cu invataturi ale parintelui, fiecare cuprinzand opt convorbiri selecate din cadrul celor cinci volume, au fost publicate intr-un format mic, in Grecia ( 2004 si 2005).
A mai fost publicata o serie de Comentarii la Omiliile ascetice ale Avvei Isaia si Comentarii la Sfantul Isihie, traduse si in limba romana.
crestinortodox
