joi, 10 martie 2011

Cozi la vama din Sighetu Marmaţiei pentru benzină ucraineană

Ultima scumpire a carburanţilor aglomerează vama cu Ucraina din Sighetu Marmaţiei. Românii stau ore întregi la rând pentru a-şi lua benzină sau motorină, mult mai ieftine în ţara vecină. La un plin, economia este de aproximativ 100 de lei.
În Ucraina, un litru de benzină costă 4 lei, faţă de aproape 6 lei, în România
În Ucraina, un litru de benzină costă 4 lei, faţă de aproape 6 lei, în România



Să îţi alimentezi maşina în Ucraina a devenit o adevărată afacere pentru maramureşenii din zona de frontieră. Diferenţa de preţ între un litru de benzină românesc şi unul ucrainean, după ultima scumpire, este de 2 lei.
Şi alimentele sunt mai ieftine în ţara vecină, motiv pentru alte economii.

Într-o lună, dacă îşi fac aprovizionarea şi două plinuri cu benzină, românii fac o economie de până la 400 de lei. Asta deşi comercianţii ucraineni ţin şi ei pasul cu scumpirile din România. De exemplu, dacă săptămâna trecută, un litru de benzină ucraineană costa 3 lei şi 50 de bani, acum preţul a urcat la 4 lei.
realitatea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu