joi, 10 martie 2011

Număr dublu de posturi vacante în domeniul Educaţie/Cultură. VEZI oferte

Ofertele de angajare în domeniul Educaţie/Cultură au înregistrat cea mai mare creştere dintre toate sectoarele de activitate la începutul anului 2011.


Căutarea unui job în timpul programului de lucru, o activitate periculoasă.

Numărul posturilor vacante în domeniu este relativ mic, doar 400 de joburi disponibile, dar a crescut cu 102% în martie faţă de februarie, potrivit motorului de căutare balaur.ro.
Conform unei statistici Myjob.ro, şi numărul de CV-uri trimise în domeniul Educaţie/Training a crescut spectaculos la începutul anului, domeniul a urcat de pe poziţia 31 în 2010 pe locul 8 în prezent.
Din domeniul Educaţie/Cultură/Artă provine şi jobul care a strâns cele mai multe aplicaţii pe site-ul eJobs, acela de librar la Cărtureşti (peste 9.100 de candidaţi şi-au depus CV-ul).
Instituţia educaţională britanică International House caută profesori de limba engleză pentru adulţi. Una dintre condiţii prevede cel puţin 5 ani de experienţă în predarea limbii engleze (vezi detalii aici). Instituţia are disponibil şi un post de asistent Departament Educaţional.
Compania Dacia caută un interpret de limbă japoneză cu experienţă în activitatea de interpretariat. S-au înscris deja în concurs 31 de cunoscători de japoneză.
Clubul de muzică Boem Club din Bucureşti, care oferă cursuri de muzică pentru toate vârstele, recrutează profesori de pian, de chitară, de canto şi de alte instrumente muzicale (detalii aici).
Asociaţia Education for Life caută educatoare pentru grupa de vârstă 2-3 ani şi învăţătoare pentru copii de 6-9 ani. Se cere experienţă de minim 2 ani şi diplomă eliberată de Ministerul Educaţiei (detalii aici).
Mega Image recrutează un trainer intern cu minim 2 ani de experienţă în training, preferabil în cadrul unei companii de retail (detalii aici). Şi BCR recrutează traineri pentru mai multe regiuni din ţară, cu vechime în specialitate de 1 an (vezi aici).
Alte profesii căutate în prezent pe site-urile de recrutare: sculptor, pictor, olar, animator centre de vacanţă, caricaturist, ghid de animaţie, personal after school.
realitatea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu