sâmbătă, 19 martie 2011

Sarkozy: Intervenim în Libia pentru a pune în aplicare rezoluţia ONU

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a anunţat, sâmbătă, că Liga Arabă, împreună cu UE şi reprezentanţii Statelor Unite şi ai Canadei au decis aplicarea rezoluţiei Consiliului ONU, cerând încetarea focului imediată în Libia. "Vrem să protejăm populaţia civilă. Gaddafi şi-a pierdut legitimitatea", a spus Sarkozy.
Sarkozy: Gaddafi ar trebui să se supună exigenţelor rezoluţiei ONU

"Sub preşedenţia Franţei şi a Secretarului general al ONU, Liga Arabă, UE, precum şi reprentanţi ai  Statelor Unite şi ai Canadei, am decis aplicarea rezoluţiei Consiliului ONU, cerând încetarea focului imediată şi a violenţelor împotriva populaţiei civile din Libia. Participanţii au convenit o acţiune militară pentru ca rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU să fie respectată. Am fost de acord cu partenerii noştri ca forţele aeriene să se opună oricăror violenţe ale forţelor lui Gaddafi împotriva populaţiei civile.Alte avioane franceze sunt gata să intervină în cazul în care viaţa civililor este pusă în pericol", a spus Nicolas Sarkozy, la finalul Summitului de la Paris.
Sarkozy a spus că aeronavele deja împiedică atacurile forţelor pro Gaddafi asupra Benghazi. "Forţele aeriene trebuie să se opună oricăror violenţe ale forţelor lui Gaddafi. Vom împiedica atacurile aeriene asupra oraşelor libiene", a asigurat Sarkozy.
Totodată, anunţă preşedintele francez, în lipsa unui armistiţiu de încetare a focului imediat, s-a dispus trecerea la "mijloace militare".
"Încă de ieri (vineri), Franţa, Regatul Unit şi Statele Unite, ca şi ţările arabe, au transmis colonelului Gaddafi un avertisment. În ultimele ore, forţele lui Gaddafi şi-au intensificat ofensivele asupra civililor. Popoarele arabe vor să se elibereze de sclavia în care se aflau. A apărut o speranţă în inimile celor care împărtăşesc democraţia. Viitorul acestor popare arabe este în mâinile lor. E de datoria nostră să-i ajutăm. În Libia, populaţia civilă este pacifistă. Populaţia nu cere decât să-şi aleagă singură destinul şi acum e într-un pericol de moarte. Ţara aparţine libienilor. Nu vrem să luăm decizii în numele lor. Violenţa şi teroarea nu-şi au locul. Gaddafi ar trebui să se supună exigenţelor impuse de rezoluţia ONU", încheie Sarkozy.
Reamintim că mai multe avioane de vânătoare Rafale ale armatei franceze au început să survoleze, sâmbătă, "întregul teritoriu libian", în cadrul unor misiuni de recunoaştere. Le-au urmat avioane ale Italiei.
Potrivit Reuters, atacurile militare asupra Libiei se vor desfăşura în trei etape. Iniţial, vor ataca, pe rând, Franţa, Marea Britanie şi Canada. Apoi, vor intra în luptă şi SUA. În ultima etapă intră în luptă ţările arabe. Gaddafi a avertizat că cei care ataca Libia vor regreta.
Înaintea summitului de la Paris, liderul libian Muammar Gaddafi a avertizat Parisul, Londra şi ONU că vor regreta orice intervenţie în afacerile interne ale Libiei, a anunţat un purtător de cuvânt al regimului.
realitatea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu