vineri, 4 martie 2011

Biserica-Chipul Bisericii de la sfârşitul veacurilor

În convorbirile sale, Staretul Nectarie nu o dată a prevestit timpurile grele care aveau să vină curând, pregătindu-şi fiii duhovnicesti pentru încercările viitoare. Cu mult timp înainte de revoluţie (1917), Domnul i-a descoperit vederea catastrofei ce avea sa fie. Odată, Părintele Nectarie i-a destăinuit lui Serghie Nilus că cineva dintre călugari (nu el însuşi) a avut un vis deosebit. Era ca şi cum mergea spre Uşile Împărăteşti, iar acolo i se arătă imaginea fiarei apocaliptice. Monstrul şi-a schimbat de trei ori înfăţişarea, rămânând însă aceeaşi fiară.


staret_Nektariy_Optinskiy

Chiar dupa revoluţie, Stareţul Nectarie a povestit această vedenie, pe care o avusese un monah cu mult timp înainte de răzmeriţă. Şezând în pridvorul chiliei sale el a văzut deodată că totul a dispărut: şi casele, şi copacii şi în locul lor, până la cer, şiruri de sfinţi; iar între rândul de sus şi cer rămăsese un spaţiu foarte mic. Şi monahului i s-a descoperit că atunci când acest spaţiu se va umple va veni sfârşitul lumii. „Iar spaţiul era deja foarte mic", a spus Stareţul.
Devreme, încă din 1910, Nilus a consemnat alte cuvinte prooroceşti ale Stareţului despre ceea ce văzuse în vis:
Acest vis a durat aproape toată noaptea, spunea Părintele Nectarie. Nu pot să vă relatez toate detaliile, căci ar dura prea mult. Iată principalul: vad o câmpie imensa, unde are loc o bătălie cumplită între nenumărate gloate de apostaţi (antihrişti) şi o mică oaste de creştini. Toţi apostaţii sunt foarte bine înarmaţi şi duc lupta după toate regulile ştiinţei războiului; creştinii sunt însă fără arme. Eu, cel puţin, nu văd la ei nici o armă. Şi deja se poate ghici, spre îngrozirea mea, deznodământul acestei lupte inegale: survine momentul biruinţei totale a gloatelor de apostaţi, deoarece dintre creştini nu a mai rămas aproape nimeni.
Îmbrăcaţi sărbătoreşte, apostaţii, împreuna cu soţiile şi copiii lor triumfă şi deja sărbătoresc victoria... Deodată, un grup neînsemnat de creştini, printre care sunt femei şi copii, execută un atac neaşteptat împotriva apostaţilor şi într-o clipă imensa câmpie de luptă se acoperă de trupurile oştii atee şi toată nenumărata adunătură este nimicită şi, pe deasupra, spre uimirea mea, fără ajutorul vreunei arme. Şi l-am întrebat atunci pe un ostaş creştin, ce stătea lângă mine:
- Cum aţi putut înfrânge această nenumărată oaste?
- Dumnezeu ne-a ajutat! a fost răspunsul.
- Dar cu ce? întreb eu. Doar nu aţi avut nici un fel de arme.
- Cu ce s-a nimerit, a răspuns oşteanul.
Cu aceasta s-a sfârsit visul meu, a încheiat Stareţul.
Când un frate a fost certat de faţă cu Părintele Nectarie pentru pasiunea sa de a aduna cărţi, acesta, spre tulburarea multora, l-a încurajat: „Curând va fi o foamete de cărţi duhovniceşti, nu se vor putea procura cărţi duhovniceşti. Este bine că el îşi face o bibliotecă duhovnicească, o comoară duhovnicească. Ea va fi foarte, foarte folositoare".
Şi mai departe a povestit despre vedenia catastrofei, descoperită vederii lui duhovniceşti: „Timpurile grele vin chiar acum. În lume a sosit numărul sase şi vine numărul şapte. Vine veacul tăcerii. Vei tăcea, vei tăcea, spunea Stareţul şi lacrimile i se rostogoleau pe obraji... şi iată, Măria Sa (Sf. Împărat Nilolae al II-lea) nu va mai fi el însuşi, câte umilinţe va îndura... Anul 1918 va fi şi mai greu: Măria Sa şi toată familia vor fi ucişi. Da, acest împărat va fi mare mucenic", confirmă el.
Staretul s-a dus la el în chilie şi vreun ceas şi jumătate s-a rugat acolo. După rugăciune a ieşit concentrat, a luat de mâna pe fiul său duhovnicesc şi i-a zis: „Eu ştiu foarte multe despre tine, dar nu orice cunoştintă îţi va fi de folos. Va veni foamete, vei flămânzi... va veni timpul când şi mânăstirea noastră va fi distrusă. Şi atunci cred că voi veni şi eu în sat la voi. Atunci să mă primiţi, pentru dragostea lui Hristos. Să nu mă refuzaţi. Nu voi avea unde să mă duc". (partea asta îţi frânge inima).
Nina D., prin anii ‘20, l-a întrebat pe Stareţul Nectarie:
- Se spune ca toate semnele celei de A Doua Veniri s-au împlinit...
- Nu, nu toate, - a raspuns Părintele. Desigur şi cei ce au o vedere simplă observă că multe se împlinesc, dar celor duhovniceşti li se descoperă mai înainte. Biserica era un cerc imens în întreg orizontul, iar acum este un cerculeţ. Iar în ultimele zile înainte de venirea lui Hristos ea îşi va pastra acest chip: un singur episcop ortodox, un singur preot ortodox, un singur mirean ortodox. Eu nu îţi spun că nu vor mai fi biserici, dar Ortodoxia se va păstra doar în acest chip. Tu ia aminte la aceste cuvinte, şi înţelege că aşa va fi în întreaga lume.
Şi monahia Nectaria l-a întrebat pe Stareţ despre sfârsitul lumii. El a răspuns:
- De ce mă întrebaţi pe mine, cel cu minte mărginită? - mergeţi la monahii din Optina. Sunt oameni care se ocupă cu cercetarea semnelor sfârşitului lumii, dar nu se îngrijesc de sufletele lor. Oamenii nu au nici un folos dacă ştiu timpul celei de A Doua Veniri. „Privegheaţi şi vă rugaţi" (Matei 26:41), a spus Mântuitorul. Înseamnă, deci, că nu trebuie să ghicim evenimentele. La timpul lor toate vor fi descoperite. Toate acestea vor fi, dar acestea sunt o mare taină. În zilele lui Noe, Dumnezeu, timp de o sută de ani, a spus că va fi potopul, dar oamenii nu au crezut, nu s-au pocăit, şi dintr-o mulţime de oameni s-a găsit doar un singur drept cu familia lui. Aşa va fi şi la venirea Fiului Omului (Matei 24:37).
Mulţi, cunoscând darul proorocesc al Părintelui, îl întrebau: „Ce ne aşteaptă pe noi?" Stareţul Nectarie raspundea: «Sfântul Serafim a prevăzut revoluţia şi schisma (dezbinarea) bisericească, dar spunea: Dacă în Rusia se vor păstra doar câţiva credincioşi ortodocşi, Dumnezeu o va milui; iar noi avem astfel de drepţi. Oamenii aveau presimţirea unor catastrofe sociale. Toate acestea se simt prin instinct, precum furnicile. Dar credincioşii nu au pricini să se teamă, căci pe ei îi ocroteşte harul.
În ultimele timpuri, credincioşilor li se vor întâmpla aceleaşi lucruri care li s-au întâmplat Apostolilor înainte de Adormirea Maicii Domnului. Fiecare credincios, oriunde ar fi, va fi adus pe nori în Corabia-Biserică. Doar cei ce se vor afla în ea vor fi mântuiti».
Şi nu o dată repeta: «Ţineţi cu tărie Ortodoxia... Noi traim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: „Vai de cei ce trăiesc!" - înainte de venirea lăcustelor. „Istoria ne arata ca Dumnezeu conduce popoarele şi dă lecţii de morală întregii lumi". Viata socială se masoară cu anii, secolele, mileniile, dar principalul este: „A fost dimineaţă, a fost seară, ziua întâi" (Facerea 1:5).
„Va veni ziua rugăciunilor - învăţa Stareţul pe fiii săi duhovniceşti. În timp ce lucrezi, spune rugăciunea lui Iisus: mai întâi cu buzele, apoi cu mintea, apoi ea singură trece în inimă".
Şi le dădea o rugăciune compusă de el însuşi, pe care le poruncea să o înveţe pe de rost: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Care vei veni să judeci viii şi morţii, miluieşte-ne pe noi păcătoşii, iartă căderile noastre în păcat din aceasta viată şi ne acoperă pe noi de faţa antihristului în pustia tainică a mântuirii Tale". Şi făcea o observaţie: „Cele mai grele dureri ale noastre sunt asemenea întepăturilor insectelor, în comparaţie cu durerile veacului ce va să fie".
Despre viitorul Rusiei prezicea că peste ani de încercari ea se va trezi şi nu va fi bogată materialiceşte, dar va fi bogată cu duhul, şi la Optina vor fi din nou şapte luminători, şapte stâlpi. Cu puţin timp înainte de revoluţie, Stareţul îi spunea lui Serghei Nilus: „Atâta timp cât se mai păstrează la Optina stăreţismul făgăduinţele lui se vor împlini. Când vor pecetlui „bordeiele" stăreţeşti şi vor pune lacăte la uşi, atunci te vei putea aştepta la toate".
Şi iată ca acele timpuri au venit...


toaca.md

Un comentariu: